Cazanele sunt un sector din defileul Dunării la trecerea prin Munții Carpați. Au o lungime de circa 9 de km. În unele locuri Dunărea se îngustează până la 230 m, îngreunând navigația. Fluviul este mărginit de pereți verticali, stâncoși. Adâncimi maxime de circa 75 m. În sectorul Cazanelor viteza de scurgere a apei depășește 5 m/s.
Cazanele Mari au o lungime de aproximativ 4 km, încadrându-se între masivele Ciucarul Mare (pe teritoriul României) și Veliki Strbac (Serbia).
La baza peretelui de calcar ce flanchează această porțiune a Cazanelor Mari există două cavități: peșterile Gura Ponicovei și Veterani.
Cazanele Mici se întind pe o lungime de aproximativ 3 km, fiind sunt pozitionate între masivele Ciucarul Mic (România) și Mali Strbac (Serbia).
Cazanele Dunării și masivele Ciucarul Mare / Ciucarul Mic fac parte din Parcul Natural Porțile de Fier. Aproape de golful Mraconia, se poate observa, săpat in stâncă, chipul luiDecebal, statuia lui Decebal având dimensiunile 40 m - inălțime și 25 m - lățime.
Dunărea se îngustează pentru prima oară dincolo de insula (românească) Moldova Veche, cunoscută sub numele de Defileul Golubac. Are 14,5 km lungime și 230 m lățime în cel mai îngust punct. La începutul defileului se află un fort medieval la Golubac, pe malul sârbesc. Prin valea Ljupovska se ajunge la cel de-al doilea defileu, Gospodin Vir, care are 15 km lungime și se îngustează până la 220 m. Culmile urcă până la 500 m și sunt cel mai greu de ajuns de pe pământ. Donji Milanovac, mai largă, face legătura între Cazanele mari și Cazanele mici, care au o lungime de 19 km împreună. Valea Orșova este ultima secțiune mai largă înainte ca fluviul să ajungă la câmpiile Valahiei și la ultimul defileu, Defileul Sip.
Cazanele Mari este cel mai cunoscut și mai îngust defileu: aici Dunărea se îngustează la 150 m și ajunge la o adâncime de până la 53 m. Pentru a face navigabilă Dunărea între Baziaș și Turnu-Severin, în această regiune a Clisurilor, unde cursul fluviului e numai cataracte, bancuri și vâltori, guvernul ungar din inițiativa contelui maghiar István Szechenyi încă în anul 1834 începe îndepărtarea stâncilor din cataractele Clisurii-de-sus și continuă lucrările până la 1846. Ulterior, la 15 septembrie 1890, în urma contractului încheiat între guvernul ungar, pe de-o parte, și ing. Hajdu, fabricantul H. Luther din Braunschweig și Societatea de Discont din Berlin, pe dealtă parte, au fost începute lucrările de canalizare în mod sistematic. Acestea nu au fost finalizate în 1895, cum fusese prevăzut inițial în contract, ci abia în 1898 sub mandatul ministrului transporturilor Gábor Baross, care a primit după această dată porecla de "ministrul de fier". A fost o lucrare grandioasă, care a necesitat cheltueli enorme din partea statului maghiar (aproximativ 20 milioane de florini, la vremea respectivă un palat cu 4-5 etaje costând în jur de 5-7000 de florini) și o extraordinară cantitate de muncă. Foloasele au fost în raport cu sforțarea depusă, deoarece prin deschiderea Clisurilor s-a dat o dezvoltare extraordinară navigației dunărene, ceeace a atras după sine și o serioasă intensificare a comerțului tuturor statelor riverane, care au de-atunci drum deschis spre mare.
Limitele canalului deschis în albia Dunării sunt marcate prin geamanduri, iar pentru o mai mare siguranță a navigației prin aceste locuri primejdioase, s-a înființat un corp de piloți speciali, de stat, care conduc toate vapoarele pe această porțiune.
Pe malul românesc, la Cazanele Mici, Statuia lui Decebal a fost sculptată în piatră între 1994 și 2004.
Alte descoperiri arheologice au fost făcute în defileul mai puțin spectaculos Gospodin Vir (Vârtejul Domnului): în anii 1960, situl arheologic Lepenski Vir (Vârtejul Teiului) a fost studiat, adeverindu-se cel mai important din Europa de sud-est. Statuile din gresie din neoliticul timpuriu sunt în special de o mare valoare. Aceasta și alte descoperiri indică faptul că regiunea Porților de Fier a fost locuită de zeci de mii de ani.